poem complicat de simplu

daca tot ceea ce mi se cere e sa iubesc
atunci ar trebui sa nu sorb niciodata zorile singura
sa astern perna si pentru inger
ca sa se cufunde intre gandurile mele
si sa le netezeasca
caci noduroase ca niste copaci batrani
acopera uneori stelele si nu mai vad
mai sus de raze
locul unde nu mai este nici o culoare
ci toate culorile promisiunii
care se odihnesc pe umerii neplecati ai firii
celei cu pace

iar durerile sa nu le departez de simturi
ci sa le absorb pana in mijlocul inimii
de unde sa urce la frunte si s-o intelepteasca
ca pe frunze
care stau atarnate de ramuri intre soare, noapte si vant
invatand ca anotimpul lor sa cada n-a venit
si orice ploaie o asteapta cu infiorarea iubirii

sa astern carare lina pentru om, pentru inger
pentru ingerul din om care plange
atunci cand nu este iubit